Nu
am mai scris de o vreme. Nu am mai scris, dar mă roade mult prea tare acest
lucru ca să nu îmi pun gândurile pe „foaie”. Încă din start vreau să mă fac înţeles , să nu
cumva să mă înţelegi greşit, dar şi eu sunt revoltat pe cei ce nu scriu corect
gramatical. Uneori chiar mai revoltat pe cei ce ştiu să o facă, dar de lene
scriu, ori prescurtat, ori o dau în americanisme.
Lucrul
ce m-a pornit să scriu e limba română şi modul în care noi nu o pricepem.
Vreau
să încep cu disputata „ora 2”. Urăsc să fiu corectat atunci când spun „pe la
doi putem pleca” de persoane ce nu îmi pot aduce argumente. Argumentul „ e corect
două pentru că aşa spun alţii” pentru mine e invalid, chiar penibil. Hai să ne
întoarcem în timp şi să facem ceva cercetări. Dimensionarea timpului se făcea
cu cuvântul „ceas”. Un ceas, două
ceasuri – substantiv de gen neutru, ceea ce permite ca ora 1 şi ora 2 să fie
ceasul unu şi ceasul două. „Ora” a apărut undeva în anul 1874 sub forma „oară”,
dar atestat ca neologism abea în 1969. Să analizăm : o oră, două ore –
substantiv de gen feminin. Eeee şi atunci nu cumva ora unu şi ora două ar
trebui înlocuite cu ora una şi ora două? Ţi se pare ciudat „ora una”? dacă da,
de ce nu ţi s-ar părea şi ora două? E doar pentru că aşa ai fost învăţat şi ai
doar argumentul penibil. În limba franceză şi italiană (limbi latine, considerate
mamele limbii noastre) a doua unitate nu are gen, cum de altfel la noi se
întâmplă de la unitatea 3 în sus şi cu toate astea ora 1 în aceste două limbi
se foloseşte cu varianta la feminin (une/una). Deci, aşadar şi prin urmare,
urmând legile moralului ora una şi ora două e corect. DAR... noi nu facem asta,
noi folosim matematica atunci când spunem ora. Termenul „ora x”, x fiind
numărul ce îl folosim şi pe scara numerelor naturale. Adică dacă trecem de
pragul celor 24 de ore şi spunem o sută de ore, două sute de ore, trei sute de
ore – numărul fiind exact acela pe care îl folosim atunci când numarăm orice. Păi
dacă toate astea sunt adevărate, de ce m-ai corecta pe mine?? Cu ce greşesc eu
că spun ora doi??? Şi mai presus de toate dacă tot susţii că ora două e corect
cum îţi permiţi să zici ora doisprezece şi nu ora douăsprezece?
Pe
lângă toate căcatuile astea, acelaşi Dex îmi spune că defapt „mai mult ca
perfect” e să spunem orele unu şi orele două, motivul fiind acela că ele sunt
24. Iar eu „mai mult ca revoltat” spun că e un căcat mai mare decât cel cu ora
2.
Să
trecem la un alt subiect, verbele a vrea/a voi şi verbul a avea.
O
chestie ciudată e atunci când ne confruntăm cu „vroiam/voiam”. Lucrurile sunt
clare, din motivul că verbul a vrea se
conjugă foarte ciudat fonic la indicativ imperfect : eu vream, tu vreai, el
vrea... şi atunci, având în vedere că a vrea şi a voi sunt două verbe distincte
dar cu sens aproape la fel s-a hotărât să se folosească „eu voiam”. Asta am înţeles,
dar dacă aici totul are un sens, de ce în cazul verbului a avea, se spune „să
aibă” şi nu „să aivă”. Verbul a abea nu există în limba română şi mie chiar îmi
pare că încurcă, nu descurcă lucrurile. Plus de asta mai există şi întrebarea frecventă
: să aibă sau să aibe? Deci dacă acest „a abea” imaginar doar încurcă, de ce îl
folosim?
Aş
fi vrut să mă leg şi de modul în care se interpretează lucrurile în limba română
şi cum poţi pica examenul pentru carnetul de şofer, dar m-am lungit deja prea
mult şi cu subiectul acesta o să revin într-o altă postare.
Recomand
postarea mai veche : Despre limba română.
Tot subiecte ciudate din draga noastră limbă.
