Labels

Un produs Blogger.
1 2 3 4 5

joi, 31 octombrie 2013

Îmi doresc

Pfff... nu ştiu de ce am o poftă nebună de scris, o poftă să scriu în timp ce mă plâng de unele lucruri. De fel nu mă plâng, îmi place să lupt cu eul negativ, dar azi, în timp ce eram la duş mă gândeam că aş vrea să mă reapuc de dansuri, simt că nu am încheiat aceast capitol din viaţa mea. Doar că am stat mai bine pe gânduri şi am realizat că prioritar e să merg la facultate, să învăţ mai mult, să caut un alt serviciu temporar, ca atunci când termin şcoala să pot muncii pe banii pe care mi doresc, să am o familie ce nu se teme de problema baniilor.

Iar acum vine partea tristă, nu vreau să mă chinui să fac asta, nu vreau să îmi pierd cei mai frumoşi ani din viaţă pregătindu-mă pentru un viitor ce oricum nu e sigur.

Aş vrea să dansez în timpul liber, aş vrea să scriu mai mult, aş vrea poate să mai joc într-o piesă de teatru, aş vrea să îmi termin desenele începute şi să îmi fac altele noi, aş vrea să meşteresc pe acasă, să-mi fac o bicicletă, vreau să îmi fac o masă, o anumită masă, ce? am şi eu piticii mei, dar nu am timp de asta... trebuie să fiu sclavul democraţiei şi capitalismului. Nu pot să mă întrec cu nimeni în realizări, cel mai puternic obiect de distingere a oamenilor e banul şi sunt scârbit. Vreau să fac toate acele lucruri ce mi le doresc şi în acelaşi timp să nu mă tem de ziua de mâine.

Nu vreau să fiu bogat fără să fac nimic, vreau doar să fiu liniştit şi să îmi îndeplinesc dorinţele simple, ieftine, dar care mă fac fericit. Acum luptăm ca să avem bani, să oferim copiilor noştrii lucrurile ce ne lipsesc nouă, şi totuşi, poate că dacă fiul meu ar avea bani nu ar mai acorda atenţie chestiilor simple ce îmi plac mie, exemplu sunt 99,99% din copii de bani gata. Aşa că de ce să strâng bani să-mi transform copii în ceva ce eu acum dispreţuiesc?


Sclavia e definită ca o condiţie asumată unor oameni ce servesc pentru un stăpân fără a putea să îşi urmeze propriile dorinţe. Nu ştiu dacă poţi observa dar cam asta suntem, asta facem zilnic, atât de profund încât uneori nici nu observam.

miercuri, 26 iunie 2013

Ora 2 şi verbul "a abea"

Nu am mai scris de o vreme. Nu am mai scris, dar mă roade mult prea tare acest lucru ca să nu îmi pun gândurile pe „foaie”.  Încă din start vreau să mă fac înţeles , să nu cumva să mă înţelegi greşit, dar şi eu sunt revoltat pe cei ce nu scriu corect gramatical. Uneori chiar mai revoltat pe cei ce ştiu să o facă, dar de lene scriu, ori prescurtat, ori o dau în  americanisme.


Lucrul ce m-a pornit să scriu e limba română şi modul în care noi nu o pricepem.

Vreau să încep cu disputata „ora 2”. Urăsc să fiu corectat atunci când spun „pe la doi putem pleca” de persoane ce nu îmi pot aduce argumente. Argumentul „ e corect două pentru că aşa spun alţii” pentru mine e invalid, chiar penibil. Hai să ne întoarcem în timp şi să facem ceva cercetări. Dimensionarea timpului se făcea cu cuvântul  „ceas”. Un ceas, două ceasuri – substantiv de gen neutru, ceea ce permite ca ora 1 şi ora 2 să fie ceasul unu şi ceasul două. „Ora” a apărut undeva în anul 1874 sub forma „oară”, dar atestat ca neologism abea în 1969. Să analizăm : o oră, două ore – substantiv de gen feminin. Eeee şi atunci nu cumva ora unu şi ora două ar trebui înlocuite cu ora una şi ora două? Ţi se pare ciudat „ora una”? dacă da, de ce nu ţi s-ar părea şi ora două? E doar pentru că aşa ai fost învăţat şi ai doar argumentul penibil. În limba franceză şi italiană (limbi latine, considerate mamele limbii noastre) a doua unitate nu are gen, cum de altfel la noi se întâmplă de la unitatea 3 în sus şi cu toate astea ora 1 în aceste două limbi se foloseşte cu varianta la feminin (une/una). Deci, aşadar şi prin urmare, urmând legile moralului ora una şi ora două e corect. DAR... noi nu facem asta, noi folosim matematica atunci când spunem ora. Termenul „ora x”, x fiind numărul ce îl folosim şi pe scara numerelor naturale. Adică dacă trecem de pragul celor 24 de ore şi spunem o sută de ore, două sute de ore, trei sute de ore – numărul fiind exact acela pe care îl folosim atunci când numarăm orice. Păi dacă toate astea sunt adevărate, de ce m-ai corecta pe mine?? Cu ce greşesc eu că spun ora doi??? Şi mai presus de toate dacă tot susţii că ora două e corect cum îţi permiţi să zici ora doisprezece şi nu ora douăsprezece?
Pe lângă toate căcatuile astea, acelaşi Dex îmi spune că defapt „mai mult ca perfect” e să spunem orele unu şi orele două, motivul fiind acela că ele sunt 24. Iar eu „mai mult ca revoltat” spun că e un căcat mai mare decât cel cu ora 2.

Să trecem la un alt subiect, verbele a vrea/a voi şi verbul a avea.
O chestie ciudată e atunci când ne confruntăm cu „vroiam/voiam”. Lucrurile sunt clare, din motivul că verbul  a vrea se conjugă foarte ciudat fonic la indicativ imperfect : eu vream, tu vreai, el vrea... şi atunci, având în vedere că a vrea şi a voi sunt două verbe distincte dar cu sens aproape la fel s-a hotărât să se folosească „eu voiam”. Asta am înţeles, dar dacă aici totul are un sens, de ce în cazul verbului a avea, se spune „să aibă” şi nu „să aivă”. Verbul a abea nu există în limba română şi mie chiar îmi pare că încurcă, nu descurcă lucrurile. Plus de asta mai există şi întrebarea frecventă : să aibă sau să aibe? Deci dacă acest „a abea” imaginar doar încurcă, de ce îl folosim?

Aş fi vrut să mă leg şi de modul în care se interpretează lucrurile în limba română şi cum poţi pica examenul pentru carnetul de şofer, dar m-am lungit deja prea mult şi cu subiectul acesta o să revin într-o altă postare.

Recomand postarea mai veche : Despre limba română.   Tot subiecte ciudate din draga noastră limbă.


miercuri, 3 aprilie 2013

Lucruri de care un bărbat nu scapă niciodată


De-a lungul timpului am observant că ori cât ne-am chinui, noi, partea masculină a umanităţii suferim de o problemă atât de generală încât  ne afectează oriunde am fi pe planeta asta. Sunt lucruri de care pur şi simplu nu putem scăpa:

Primul şi cel mai enervant e negrul de sub unghie. E groaznic… faci duş, îţi tai unghiile, le cureţi în caz că e nevoie,  te pui la somn şi când te trezeşti e imposibil ca la măcar o unghie să nu ai negru. Ce să mai zic de momentele zilnice când îţi pui mână pe tot felul de tâmpenii.

Al doilea lucru de care nu scăpăm sunt scamele din buzunare. Poţi spăla frăţioare pantalonii ăia cât vrei tu, îi poţi curăţa cât e ziua de lungă, nici măcar o şansă nu ai în faţa puterii scamei… Tatarataaa!!! Suuupeeeeer Scama!!!

Un alt lucru imposibil de alungat e ultima picătură. Care picătură? Ştii tu… aia de pe buză. Cum, care buză? Buza aia… Ori cât ai scutura-o tot rămâne o picătură pe buză, poţi s-o baţi şi de pereţi, n-ai nicio şansa. Sunt mulţi bărbaţi care pur şi simplu au renunţat să mai insiste ştiind că oricum e muncă în zadar.

Al patrulea lucru de care nu scăpăm e acela că perioada în care ne vin cele mai bune idei, fie ele de orice gen, este perioada petrecută pe WC. Aş da orice să pot avea o imaginaţie atât de bogată şi în restul timpului.

Sunt convins că sunt mai multe lucruri de care nu putem scăpa, dar nu îmi mai vin idei pentru că nu mă aflu în locul potrivit. Oricum şi astea pe care le-am scris tot de pe WC sunt venite. 


miercuri, 20 martie 2013

Mulţumesc Sişu


Nu-i vina mea că valorile tale spun că poţi trişa
Te întrebi: e chiar aşa? Mai bine întreabă-ţi inima,
Dar n-o poţi minţi, e la fel ca a noastră
Roşu pur, niciun fel de inflexiune albastră
Legal în ilegalitate
Un fel de maimuţă evoluată printre primate
Care pun multe sticmate, multe imagini trucate,
Nici unul nu e gata să moară pentru libertate
Mulţi mor pentru ce cred ei că are valoare în viaţă
Maşini, case....nimic, o zdreanţă.
Dar nimeni nu-i gata să moară pentru speranţă
Şi toţi speră că într-o bună zi o s-o întâlnească
Ridică privirea spre cer să o găsească
Când de fapt în tine e o lume ce aşteaptă să te cunoască.
Îmi pun speranţa în generaţia noastră,
Voi fi mândru atuncï când o să reuşească!

vineri, 15 martie 2013

Somnul te oboseşte


Bănuiesc că nu sunt singurul care a realizat că de la prea mult somn te simţi obosit. Nu e numai o dată când m-am trezit după 12 ore de somn, am mâncat, iar mai apoi nu eram în stare de nimic... cel mai bine merge să mai bag un somn.

Hai, ştiu că şi voi ştiţi senzaţia. Deşi probabil o să vină unii să îmi explice acum despre cum defapt dacă dormi mult, stai întins şi aşa muschii intră în relaxare şi de aici senzaţia de oboseală. Dar nuuuu... eu tot cred că somnul te oboseşte.

Trebuie să fi pregătit pentru momente dinastea. De exemplu, un mod bun de a nu dormi 12 ore este acela de a sta să scrii pe blog până la 1. Te trezeşti la 9 că trebuie să ajungi la facultate şi uite aşa dormi exact acele 8 ore de care ai nevoie.

Aşadar, pentru cei care consideră că oboseala trebuie tratată cu somn vin eu şi le explic cu teoria mea cum că nu au dreptate.


joi, 14 martie 2013

Ghici cine s-a întors?


Începând de azi încep să rescriu pe blog... pofta de scris mă macină şi nu am mai rezistat. O să încerc să scriu cât mai des, să îmi dau iar liber imaginaţiei şi gândurilor şi să recâştig publicul pe care îl aveam.

Cei care ştiu ce scriam mai demult pot observa noul design al blogului. Tare, nu?

Cei ce sunteţi mai noi pe aici vă recomand pagina „postări memorabile”, găsiţi aici cam tot ce a fost mai bun de-a lungul perioadei în care activam.


 

Blogger news