Pentru totdeauna…

Ĭmi pare rău că după un timp în care nu am mai prea scris aici vin cu o postare tristă , însă azi , 19 iunie, se împlinesc 4 ani de la ziua ce nu o pot uita niciodată. Mereu am fost genul de persoană care a apreciat lucrurile mărunte şi am vorbit despre ele ca pentru nişte lucruri măreţe.

E vorba de prietenie… şi când spun prietenie spun o prietenie adevărată ce rămâne pe veci. Unii prieteni îi ai pentru o zi, o săptămână, o lună, pe alţii îi ai ani de zile, şi mai sunt aceia rari ce îi ai alături o viaţă. Eu pot spune că am un prieten mai special decât oricare gen de prieten ce l-am spus mai sus. Nu îmi este prieten doar o zi, o lună, sau câţiva ani, nici atâta timp cât a trăit, EL îmi e prieten chiar şi după ce din nefericire ne-a părăsit.

Cătălin, sau Benu aşa cum îi spuneam noi prietenii a fost omul ce m-a învăţat despre viaţă chiar şi după ce a murit. Nu există altcineva care să îmi fi schimbat viaţa mai mult ca el. Am învăţat multe, mi-ar trebui o carte întreagă să vorbesc despre el, dar nu vreau să plictisesc aici.Important e că el nu a dispărut din viaţa mea decât fizic.

Iniţial aveam de gând să povestesc mai multe lucruri şi mai triste, dar în timp ce scriam mi-am amintit că el mereu zâmbea şi sicer, chiar nu glumesc, nu l-am văzut niciodată trist, aşa că doar amintidu-l acum e un lucru ce deşi e trist îmi dă un zâmbet pe buze. Mulţumesc că te-am cunoscut !!